Vai! Fericirea n-are în lume rădăcină! În darn dorește omul aice pe pșmânt, Uitând că timpul schimbă pe oameni în țărână Și tot se risipește pe al durerii vânt! O, farmec drag al vieții! O, magică natură Tu îmi îmbeți simțirea și gândul meu mărești Dar poți lungi tu viața ce către moarte cură? Poți spune ce-i ursita ființii omenești?

Mă-ntreb ce este oare a noastră misiune, Noi, care-aici în viață n-avem decât o zi? Noi, ale căror fapte, tărână, fală, nume Se spulberă în vânturi-nainte d-a luci? O lacrimă s-aline un suflet în durere Și roua sa fragide arșițele de zi, Și tu, s-aduni p-o frunte sărutul de plăcere. O muritor! Iubește, că mâne vei pieri!

O inimă, te-mbată de vise, de plăcere Ce-ți dă natura ție în sănu-i fericit! Întoarce lumii cupa unde-ai băut durerea Crezănd că bei delicii din visul aurit! Și ce îmi pasă mie de visul ce ne-mbată De imortalitatea ce-atât ne-a legănat? Voi face bine-n viață să merit o răsplată? În sufletul meu arde un foc mult mai curat.