Spuneți-mi despre dânsa tot răul din lume, de vreți să-nnebunesc, ca-i hetera, ca-i monstru, ca-i satan… o iubesc.
atribuitcitatecelebre.net
28 de citate despre poezie, de la Adrian Paunescu la Mihai Eminescu, cu cele mai bune la început.
atribuitînseamnă că știm cui i se pune în seamă citatul, dar nu i-am găsit încă sursa exactă.
Spuneți-mi despre dânsa tot răul din lume, de vreți să-nnebunesc, ca-i hetera, ca-i monstru, ca-i satan… o iubesc.
Mi s-a întâmplat în această viață cel mai trist lucru cu putință: dintr-un poet am devenit un autor.
Cândva te presimțeam pe-o fâlfâire Știam apropierea să ți-o gust Azi să mă tai tot nu am știre Că mi-e aproape pasul tău îngust.
Afost iubire? Sau minciună lungă? Te rog dă voie gândului curat, Din depărtarea mea să te ajungă La orice nume azi te-ai fi mutat.
Poezia nu reprezintă altceva decât echilibrul mental al vorbirii.
A cunoaște. A iubi. Înc-o dată, iar și iară: a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.
Și dacă stele bat în lac Adâncu-i luminându-l, E ca durerea mea s-ompac Înseninându-mi gândul.
Ce e amorul? E-un lung prilej pentru durere, căci mii de lacrimi nu-i ajung, și, tot mai cere...
TRece o zi...Vine Noaptea... Aici ce e mai frumos și bun Doar în vis mai poți avea.. Trece Noaptea și încă O Zi Și ești Bătrân..!
Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare, Vino să uităm cuvinte și să învățăm a fi, De cuvinte fără noimă și sonorități pustii, Să spălăm întreaga fire, să trăim cu-ndurerare.
Pentru că eu, acesta care sunt Eu, omul datoriei și al muncii Omul de milă ce-și iubește pruncii Să-ndrept drapelul strămb al lumii vrând, Am să vă spun aici, că pe pământ Iubirea este lucrul cel mai sfânt.
Eu nu mai pot iubito, fără tine Toate femeile îmi sunt străine Și te iubesc cu viața mea, cu toată, Cât ești de rea și rece câteodată.
Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare, Vino să uităm cuvinte și să învățăm a fi, De cuvinte fără noimă, de sonorități pustii, Să spălăm întreaga fire, să trăim cu-ndurerare.
Unde ești? Mi te-arăți și nu mi te arăți; te aud și nu te aud; te simt și nu te simt. Și totuși te cunosc, te stăpânesc,,.
Înfrânt nu ești atunci când sângeri Și nici când ochii-n lacrimi ți-s, Cele mai crâncene înfrângeri Sunt renunțările la vis.
Pe coala albă a zăpezii poezia pașilor...
E cerul gri și plouă-n noi, Ascunse în tăceri sunt toate, Copacii-s triști, copacii-s goi, E poate cea mai lungă noapte.
Ca și rugăciunea, poezia este o scară spre cer.
Visul meu șlefuit de scânteile stelelor căzătoare, îmi conduce amintirile cu tine spre interiorul capsulei propriei conștiinței, luna plină strălucește în negura nopții deschizând porțile astrale prin care universul leagă, ordonează și decide
Pictura este o poezie fără cuvinte.
Ca ochii mei să vadă lumina; Am întrecut hotarele... Ținând într-o mână Luna.. Și-n cealaltă Soarele!
Amăgire Și iar a venit primăvara Și iar ne mințim că-i frumos Și frunzele iar urcă scara Și-i verde pământul de jos ......................... Dar bine-ai venit, amăgire, Mai stai, mai durează un pic, Această mințită iubire Oricum e mai mult ca nimic.
Aprobări?!? Să mergem, deci, să cerem aprobare când să vorbim și noi puțin mai tare, când este bună ora de culcare, când doare pe acel pe care-l doare?!? Să ni se dea făgăduita viză pentru intrarea-n propriile case pentru viața-n propriile oase, cât nu e și viața interzisă?!? ...
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă și te cheamă, Tu rămâi la toate rece.
A nopții gigantică umbră ușoară, Purtată de vânt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd. Roz-alb-aurora, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-a florilor sân; Răspânde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin; Iar râul suspină de blânda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i d
Mă-ntreb ce este oare a noastră misiune, Noi, care-aici în viață n-avem decât o zi? Noi, ale căror fapte, tărână, fală, nume Se spulberă în vânturi-nainte d-a luci? O lacrimă s-aline un suflet în durere Și roua sa fragide arșițele de zi, Și tu, s-aduni p-o frunte sărutul de plăcere. O muritor! Iubește, că mâne vei pieri!
O inimă, te-mbată de vise, de plăcere Ce-ți dă natura ție în sănu-i fericit! Întoarce lumii cupa unde-ai băut durerea Crezănd că bei delicii din visul aurit! Și ce îmi pasă mie de visul ce ne-mbată De imortalitatea ce-atât ne-a legănat? Voi face bine-n viață să merit o răsplată? În sufletul meu arde un foc mult mai curat.
Vai! Fericirea n-are în lume rădăcină! În darn dorește omul aice pe pșmânt, Uitând că timpul schimbă pe oameni în țărână Și tot se risipește pe al durerii vânt! O, farmec drag al vieții! O, magică natură Tu îmi îmbeți simțirea și gândul meu mărești Dar poți lungi tu viața ce către moarte cură? Poți spune ce-i ursita ființii omenești?
Le ținem separat, ca să nu amestecăm limbile. Toate citatele în engleză