Cândva te presimțeam pe-o fâlfâire Știam apropierea să ți-o gust Azi să mă tai tot nu am știre Că mi-e aproape pasul tău îngust.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare, Vino să uităm cuvinte și să învățăm a fi, De cuvinte fără noimă și sonorități pustii, Să spălăm întreaga fire, să trăim cu-ndurerare.

Pentru că eu, acesta care sunt Eu, omul datoriei și al muncii Omul de milă ce-și iubește pruncii Să-ndrept drapelul strămb al lumii vrând, Am să vă spun aici, că pe pământ Iubirea este lucrul cel mai sfânt.