În dragostea ta pentru El, multă sau puțină, stă și darul, mult sau puțin.
atribuitcitatecelebre.net
13 citate atribuite lui Gheron Iosif, cu cele mai bune la început.
atribuitînseamnă că știm cui i se pune în seamă citatul, dar nu i-am găsit încă sursa exactă.
În dragostea ta pentru El, multă sau puțină, stă și darul, mult sau puțin.
Deznădejdea se risipește de îndată ce se mărturisește duhovnicului.
Mintea este cea care hrănește sufletul! Lucrarea ei este aceea de a cobora în inima tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inima este centrul puterii spirituale și trupești a omului, este tronul minții.
Iubește-i pe toți din jurul tău și nu te amara pe nedrept din cauza lor. Dragostea este cu adevărat, mai puternică decât orice meșteșug și orice putere a vrasmasului.
Omul, ca un copil gângurind, cere de la Dumnezeu, voia Lui cea sfântă. Dumnezeu ca Părinte Atotbun, îi dă harul, dar îi dă și ispitele. Dar cu cât primește mai mult har, în aceasi măsură primește și ispite.
Necunoștința este maica orcarui rău și naște îngâmfarea. Necunoașterea binelui este întunecime a sufletului. Și dacă sufletul nu luptă împreună cu Hristos, care este Lumina, nu poate să se izbăvească de stăpânul întunericului, diavolul...
Să nu judeci pe frați când cad, ci să le sari în ajutor. De câte ori cazi ridică-te și cere iertare! Cel care are puterea căinței imediat spune:"Am păcătuit, Părinte, iartă-mă!" și alungă întristarea, "Sunt om slab spune-ce să fac?" Curaj!
Orice s-ar întâmpla nu lua în semă nimic din moment ce nu ești tu vinovatul. Nici tu nu i-ai deranjat pe aceia și nici ei pe tine, ci ispita, care se luptă cu toți și le amestecă pe toate, deoarece aceasta este lucrarea ei. Astăzi ai fost tu ispitit, mâine va fi altul și poimâine...
Să ai dragoste pentru toți și să ai grijă să nu cumva să întristezi pe vreunul sau să faci rău cuiva în vreun fel sau altul, deoarece în ceasul rugăciunii îți va sta piedică întristarea fratelui tău. Fă-te tuturor exemplu bun în cuvinte și în fapte, și harul dumnezeiesc totdeauna te va ajuta, te va...
Hristos nu-ți cere nimic mai mult pt. ca să-ți dea darurile Sale cele sfinte, decât să recunoști că tot ceea ce este bun este al Lui. Și să-l compătimești pe cel ce nu are. Să nu-l judeci pt faptul că: este păcătos, viclean, pervers sau mincinos. Dacă dobândești această cunoștință n-ai să mai judeci pe nimeni...
Toate ispitele și necazurile sunt biruite prin răbdare. Adu-ți aminte de numele celor care au răbdat până la moarte în timp de ispită până când în gura lor saliva s-a schimbat în sânge pt. că nu voiau să vorbescă, nu voiau să cârtească. Pe aceștia să-i ai la mare evlavie și să-i cinstești ca martiri,...
Cel care face ascultare desvârșită ajunge ca mintea lui să nu aibă nici o purtare de grijă. Mintea este iconomul sufletului, căruia îi dă hrana pe care tu i-o oferi. Când are pace și îi dai ceea ce dorește, ea le dă inimii. Mai întâi însă se curăță pe sine de toate prejudecățile deprinse în lume...
Învață să ai cuget smerit și nu te teme deloc de cuvitele omului stăpâinit de demon.[...] Omul smerit și de o mie de ori de va cădea, de atâtea ori se va ridica și va gândi numai la biruință. Cel mâdru de îndată ce va cădea în păcat, cade și în deznădejde și, înpiedicându-se nu mai vrea să se ridice. Deznădejdea este păcat de moarte. De ea se bucură diavolul mai mult decât orice altceva.